MENIU

Statele Unite cer Ucrainei, în privat, să accepte negocieri cu Rusia lui Putin - The Washington Post

Administraţia americană a preşedintelui democrat Joe Biden ar fi cerut Ucrainei, în privat, să se arate în mod public deschisă negocierilor cu Rusia şi să renunţe la refuzul de a dialoga cu administrația condusă de Vladimir Putin, scrie cotidianul american The Washington Post, citat de Reuters.

Potivit ziarului american, care citează surse la curent cu discuţiile interne, solicitarea Washingtonului nu are ca scop să oblige Kievul să se aşeze la masa negocierilor.

 

Mai degrabă decât o formă de presiune asupra Ucrainei, această strategie ar căuta să se asigure că executivul ucrainean îşi păstrează sprijinul de care are nevoie din partea altor naţiuni, care au de suferit din cauza războiului din Ucraina, prin inflaţie şi preţuri la energie în continuă creştere, potrivit The Washington Post, citat de Agerpres.

 

 

Oficiali americani şi ucraineni au recunoscut că interdicţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a negocia cu Putin a generat preocupare în unele părţi din Europa, Africa şi America Latină, unde efectele războiului asupra costurilor la alimente şi combustibil se resimt cel mai acut, scrie ziarul citat.

 

"Oboseala privind Ucraina este un aspect real pentru unii dintre partenerii noştri", a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului.

 

În 4 octombrie, Zelenski a semnat un decret prin care declara oficial drept "imposibilă" perspectiva oricărui tip de negocieri între Ucraina şi Putin, dar lăsa uşa deschisă discuţiilor cu Federaţia Rusă. Consiliul Naţional al Securităţii al Casei Albe nu a comentat cu privire la acurateţea relatării, notează Reuters.

 

În discursul său nocturn adresat vineri poporului ucrainean, Zelenski a adăugat: "Lumea ştie care este poziţia noastră. Aceasta este respectarea Cartei ONU, respectarea integrităţii noastre teritoriale, respectarea poporului nostru".

 

Întrebată de EFE, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe a refuzat să comenteze informaţia publicată de The Washington Post

 

Totuşi, vineri, consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, aflat în vizită la Kiev, a declarat că toate ţările puternic industrializate din G7 (SUA, Germania, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit) "vor pace", după cum se desprinde de altfel şi din ultima lor declaraţie comună.

Sullivan a reiterat totodată că SUA nu vor accepta ca Rusia să rămână cu teritoriile pe care le-a smuls de la Ucraina prin forţă sau prin intermediul unor aşa-zise referendumuri care au fost puse sub semnul întrebării de comunitatea internaţională.