Profesorul care a dărâmat un guvern corupt și s-a instalat la putere în Spania
Spania: Un fost profesor de economie, acum șef al Partidului Socialist, este noul premier al Spaniei după moțiunea reușită împotriva conservatorilor.
Spania. Liderul formaţiunii politice Partidul Socialist, Pedro Sanchez, în vârstă de 46 de ani, a devenit vineri noul premier în Spania, după ce Mariano Rajoy a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură, relatează site-ul cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.
Sanchez, al cărui partid a anunţat în urmă cu o săptămână că va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului Rajoy, a fost susţinut de 180 de voturi ale parlamentarilor.
Fost profesor de economie şi membru al Parlamentului, Pedro Sanchez este primul om din istoria Spaniei care a devenit premier după ce fostul şef al Guvernului a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură.
Pedro Sanchez a fost ales ca preşedinte al Partidului Socialist (PSOE) din Spania în 2014, iar doi ani mai târziu, din cauza poziţiei în scandalul privind corupţia, în care era implicată formaţiunea politică a lui Rajoy, acesta a fost obligat să se retragă din funcţie chiar de către comitetul executiv al propriului partid.
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, înlăturat de la putere, în urma unei moţiuni de cenzură
"Nu o să fiu împotriva propriului meu partid sau a promisiunilor electorale. Luni, o să mă urc în maşină şi o să călătoresc în toată Spania pentru a îi asculta pe cei ce nu au fost ascultaţi", a fost reacţia lui Sanchez.
La doar şapte luni de la demisia sa, în mai 2017, Sanchez a fost reales la conducerea Partidului Socialist.
Sanchez s-a născut în Madrid, în anul 1972, devenind membru al PSOE încă din 1993, fiind şi membru al Parlamentului între anii 2009-2011.
Acesta a devenit vineri prima persoană din istoria Spaniei care a reuşit să dea jos un guvern, câştigând încrederea unor partide mai mici din Parlament, care au fost de acord să susţine moţiunea de cenzură.
Potrivit constituţiei spaniole, liderul partidului care depune moţiunea de cenzură devine automat premier, dacă şeful Guvernului în funcţie la momentul respectiv este demis, relatează site-ul publicaţiei Express.