Soția fotomodel a unui fotbalist de top, sfârșit tragic. A fost împușcată mortal în cap, la un concert
Fotomodel și influencer, Cristina Vita Aranda, în vârstă de 29 de ani, a picat victimă a unei reglări de conturi petrecute în timpul unui concert la Asuncion, capitala statului Paraguay.
Mamă a trei copii cu un fotbalist cunoscut din Paraguay, internaționalul Ivan Torres, în vârstă de 30 de ani, Cristina a fost declarată moartă la scurt timp după ce a fost transportată de urgență la spital, cu o rană de glonț la cap.
Informațiile de la fața locului au precizat că fundașul stânga Torres, care are o selecție în naționala Paraguayului, a fost și el la concert și a încercat înzadar să-și ajute soția.
Se crede că bruneta a fost prinsă în focul încrucișat al unor împușcături izbucnite într-o zonă VIP de la Amfiteatrul Jose Asuncion Flores. Un bărbat a murit și el, asta în timp ce ținta vizată era un traficant de droguri identificat la nivel local drept Ederson Salinas Benitez.
Alte patru persoane cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani au fost și ele împușcate și au fost tratate la spital pentru rănile suferite.