Sondaj. Hillary Clinton, avantaj considerabil, în faţa lui Donald Trump
Hillary Clinton a întrunit 51% din intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale americane, față de contracandidatul său Donald Trump, care nu reușește să se restabilească după o vară dificilă, potrivit unui sondaj de opinie publicat joi, relatează AFP, citat de Agerpres.
Candidatul republican la Casa Albă a fost creditat cu 41% din intențiile de vot ale americanilor care se vor prezenta la urne în noiembrie, se arată într-un studiu al Universității Quinnipiac.
În prezența unor terți candidați, democrata Hillary Clinton rămâne de asemenea în frunte cu 45% față de 38% pentru Donald Trump, fiind urmați de candidatul Partidului Libertarian Gary Johnson (10%) și candidata Partidului Verzilor, Jill Stein (4%), marja de eroare fiind de 2,5%.
În medie, Hillary Clinton este creditată cu 47,7% din voturi față de 41,7% pentru Donald Trump, potrivit site-ului Real Clear Politics. Trei sondaje realizate de la începutul lunii august o creditează pe candidata democrată cu 50% din intențiile de vot. Ea își menține de asemenea avansul în toate sondajele care îi includ pe ceilalți doi candidați Gary Johnson și Jill Stein