Şoferul român care a provocat accidentul din Grecia, acuzat de omor din culpă
Cinci persoane au murit, iar 35 de vehicule, inclusiv trei camioane, au fost implicate în accidentul provocat duminică dimineaţa în nordul Greciei, pe drumul de la Veria către Salonic, de către un şofer român, acuzat de omor din culpă, relatează cotidianul grec To Vima în pagina electronică de luni, potrivit Mediafax.
Potrivit publicaţiei, tragedia s-a produs după ce şoferul, în vârstă de 39 de ani, care conducea un TIR cu numere de înmatriculare în România, a lovit 30 de vehicule pentru că nu a reuşit să frâneze. La momentul accidentului, pe drumul respectiv aveau loc lucrări.
Site-ul Novinite.com scria duminică, citând postul public de radio bulgar, că TIR-ul condus de român era înmatriculat în Bulgaria şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, lovind maşinile staţionate într-o zonă cu restricţii de circulaţie, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil.
În cursul interogatoriului, şoferul a declarat că a văzut semanele de avertizare şi doi bărbaţi cu steaguri care dirijau vehiculele, dar că nu a putut să reducă viteza, potrivit To Vima. În contextul în care camionul era încărcat cu 19 tone de marfă, iar drumul pe care s-a produs accidentul se afla în pantă, impactul a fost deosebit de puternic, precizează publicaţia.
Poliţia şi pompierii au intervenit imediat. Pompierii au recuperat patru cadavre din maşini avariate - două femei în vârstă de 53 de ani, un bărbat în vârstă de 42 de ani şi încă un bărbat a cărui vârstă nu a fost confirmată încă.
Mai mult pe Mediafax.