Socialiştii din Moldova cer alegeri anticipate: PSRM nu îl susţine pe Păduraru în funcţia de premier
Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunţat că formaţiunea sa nu îl va susţine pe Ion Păduraru în funcţia de prim-ministru, precizând că acest pas duce ţara spre alegeri parlamentare anticipate, relatează Unimedia.info.
"Poziţia socialiştilor rămâne fermă. Noi nu vom susţine niciun candidat în actualul Legislativ. Noi considerăm că doar alegerile parlamentare anticipate sunt o soluţie viabilă pentru Republica Moldova la această etapă", a mai declarat acesta, cu ocazia ceremoniei de depunere de flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat joi prim-ministru pe Ion Păduraru, actualul şef al Administraţiei prezidenţiale. "Am semnat decretul privind desemnarea candidatului în funcţia de prim-ministru, acesta fiind domnul Ion Păduraru", a transmis preşedintele Nicolae Timofti.
De profesie jurist, Ion Păduraru, în vârstă de 54 de ani, a fost decan al Baroului de Avocaţi Chişinău.
Sursa: mediafax.ro