MENIU

SOCI 2014. Momentul penibil al ceremoniei de la SOCI 2014

SOCI 2014. Momentul penibil al ceremoniei de la SOCI 2014

SOCI 2014. Premierul rus, Dmitri Medvedev, a fost ironizat, sâmbătă, pe reţelele de socializare pentru că ar fi aţipit în timpul grandioasei ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la SOCI 2014, relatează AFP.

SOCI 2014. Imaginile difuzate de televiziunea publică rusă încărcate pe YouTube îl arată pe Medvedev cu ochii închişi şi capul aplecat, cu câteva minute înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să declare deschisă oficial ediţia a XXII-a a Jocurilor Olimpice de iarnă, în timpul unei ceremonii organizate vineri pe stadionul olimpic Fişt, pe malul Mării Negre.
El se afla în tribuna oficială nu departe de Putin şi de aproximativ 40 de şefi de stat şi de guvern străini.

Bloggerii au profitat imediat de această oportunitate pentru a-l ironiza pe premierul rus.

SOCI 2014. O imagine postată de unul dintre ei arată pur şi simplu o imagine neagră, alături de care se poate citi: "Jocurile Olimpice văzute prin ochii lui Medvedev".

O altă imagine publicată pe reţelele de socializare arată capul lui Medvedev adormit în locul celui de-al cincilea fulg de nea ce nu s-a transformat în cerc olimpic în timpul ceremoniei, o altă gafă comentată pe larg pe Internet.

SOCI 2014. "Balerina Vişneva dansează pe o muzică liniştită, astfel încât să nu îl trezească pe Medvedev", observă un bloggeer, referindu-se la balerina Diana Vişneva, una dintre vedetele spectacolului.

Această secvenţă i-a stimulat imaginaţia unui alt blogger, care a creat deja un cont satiric intitulat "Medvedev care doarme". "Să dormi este bine pentru sănătate", ironizează el.

SOCI 2014. Dmitri Medvedev a devenit primul lider rus care foloseşte Twitter şi alte reţele de socializare, dar contul său oficial @MedvedevRussia rămânea tăcut, sâmbătă, cu privire la acest incident, ultimul mesaj fiind o fotografie de la începutul ceremoniei de deschidere, cu mult înainte de scena stânjenitoare.

Mai multe articole despre:
Soci Dmitri Medvedev Soci 2014