Slovenia trimite armata pentru controlul valului de refugiați
Parlamentul sloven a adoptat o lege care permite armatei să ajute poliția la frontiera Sloveniei cu Croația, ca parte a eforturilor de a controla fluxul de migranți care speră să traverseze țara în drumul lor către țări mai bogate din nordul Europei, informează agenția de știri STA, preluată de DPA.
Cu toate acestea, se așteaptă ca măsura să aibă un impact practic redus, în condițiile în care armata patrulează la frontieră încă de săptămâna trecută. Pentru moment nu este planificată nicio desfășurare de forțe suplimentare. Votul îi autorizează însă de acum pe militari să exercite atribuții care revin poliției în următoarele trei luni.
Legea a fost adoptată, cu puțin timp înainte de miezul nopții (23.00 GMT luni) după nouă ore de dezbateri, cu 69 de voturi pentru și 5 împotrivă, cu sprijinul principalelor partide de opoziție.
Demersul Sloveniei survine ca urmare a unui anunț făcut de vecina sa din nord, Austria, care va limita fluxul de migranți care intră pe teritoriul său. Începând din octombrie, când Ungaria și-a închis granița cu Croația și a determinat valul de migranți să se îndrepte spre Slovenia, circa 474.000 de migranți au intrat în Slovenia în drumul lor către Austria și către alte țări nord-europene. Cu o populație de două milioane de locuitori, Slovenia este cea mai mică țară de pe așa-zisa rută balcanică a migrației.