MENIU

Situație halucinantă - Trei tineri, arestați în Grecia pentru tentativă de incendiere

Incendii

Trei tineri au fost arestaţi duminică de către Brigada de pompieri din Pireu pentru tentativă de incendiere într-o pădure din Perama, cartier situat la vest de oraşul port, informează agenţia elenă de presă ANA.

Cei trei - cu vârste de 21, 16 şi 17 ani - au fost găsiţi încercând să dea foc acelor de pin, hârtiilor şi lemnului în diferite părţi ale parcului la ora 07:00 dimineaţa. Locuitorii au chemat autorităţile, iar incendiile au fost stinse imediat.

A fost informat procurorul de anchetă.

Un ordin guvernamental a interzis accesul în toate parcurile şi zonele împădurite la nivel naţional până luni.

Peste 55 de incendii active, dintre care cinci majore, ard în prezent în Grecia afectată de un val excepţional de căldură.

Mai multe articole despre:
incendii grecia tineri