MENIU

Sistemul Schengen va fi REVIZUIT. Controalele la frontierele UE vor fi intensificate

Consiliul UE pentru Afaceri Interne a decis, vineri, intensificarea verificărilor la frontierele externe ale Uniunii Europene, inclusiv asupra cetăţenilor europeni, cerând Comisiei Europene să formuleze modificări ale reglementărilor Schengen, pentru sporirea securităţii.

"Statele membre au decis implementarea imediată a măsurilor sistematice de control la frontierele externe ale Uniunii Europene, inclusiv asupra persoanelor care beneficiază de libertatea de circulaţie", anunţă Consiliul UE pentru Afaceri Interne, într-un comnunicat oficial, scrie Mediafax.ro.

"În plus, pe baza identificării necesităţilor urgente şi posibilelor soluţii care vor fi comunicate de Comisia Europeană până la sfârşitul anului 2015, vor fi suplimentate, din martie 2016, controalele la frontierele Spaţiului Schengen, prin consultarea bazelor de date ale Interpol", precizează instituţia.

Poliția de Frontieră a intensificat controalele la granița cu Ungaria

Poliția de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări amănunțite asupra persoanelor și mijloacelor de transport care tranzitează frontiera româno-ungară, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, în conformitate cu prevederile legislației interne și internaționale, informează purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, comisar șef Daniel Iancu.

 
Mai multe articole despre:
UE frontiere controale graniţe sistemul Schengen