Siria. Opoziţia cere ONU un armistiţiu. Care sunt condiţiile
Opoziția siriană a cerut ONU să inițieze cu ocazia Ramadanului, care începe în zilele următoare, un armistițiu în toată Siria, cu excepția sectoarelor sub controlul grupării Statul Islamic (SI), a declarat miercuri pentru AFP Basma Kodmani, de la Înaltul Comitet de Negocieri (HNC).
"Am cerut ONU un armistițiu în sectoarele controlate de părți pentru a-l respecta — regimul și opoziția", a declarat dna Kodmani, un membru al HNC, care reunește principalii reprezentanți ai opoziției și rebeliunii siriene.
"Noi vorbim de toată Siria, cu excepția zonelor sub controlul SI", a subliniat ea.
Opoziția nu a cerut excluderea jihadiștilor Frontul al-Nosra, ramura siriană Al Qaida, din acest armistițiu, a afirmat ea, explicând că "prezența Al-Nosra în unele zone servește drept pretext pentru regim de a continua bombardamentele în timpul armistițiului".
Potrivit dnei Kodmani, opoziția a primit un răspuns de la emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, afirmând că ''se lucrează la cerere".
Coordonatorul HNC, Riyad Hijab, a anunțat la rândul său miercuri că a trimis o scrisoare pe 28 mai secretarului general al ONU Ban Ki-moon, cerându-i "să reafirme obligația regimului și aliaților săi de a adera la o încetare a focului globală și totală a ostilităților pe teritoriul sirian, fără excepție, în timpul Ramadanului", care începe în acest an în jurul datei de 6 iunie.
Un armistițiu inițiat de americani și ruși a intrat în vigoare la 27 februarie, dar a fost violat în mod repetat. Grupările jihadiste, cum ar fi SI și Frontul Al-Nosra, sunt excluse din acest armistițiu.
În prezent, bombardamentele continuă între rebeli și regim intermitent, în special în metropola Alep (nord) și în apropierea capitalei Damasc, amintește France Presse.