MENIU

Singurul om din lume care lansează RACHETE atunci când se înfurie

Kim Jong-un, dictatorul din Coreea de Nord, ordonă lansarea unei rachete atunci când se înfurie din cauza politicii SUA față de Phenian, spune o sursă citată de UPI.com.

Kenji Fujimoto, un fost bucătar al lui Kim Jong Il, tatăl actualului dictator, a declarat pentru presa japoneză că deciziile tânărului președinte nord-coreean sunt luate în mod spontan.

Bucătarul a asigurat că Kim Jong-un nu are de gând să pornească un război. El a spus însă că liderul de la Phenian ordonă lansarea de rachete atunci când este nemulțumit de deciziile SUA în privința Coreei de Nord.

Printre motivele de supărare ale lui Kim Jong-un se află sancțiunile unilaterale adoptate de Washington.

Fujimoto a fost apropiat de familia Kim încă din 1980. El a părăsit Coreea de Nord în 2001 și a devenit o importantă sursă de informații despre liderul nord-coreean.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord rachete Kim Jong-un