SEPARATIŞTII PRORUŞI ameninţă cu LANSAREA GHERILEI,după 2 VICTORII IMPORTANTE ale forţelor ucrainene
Trupele ucrainene continuau să avanseze duminică spre bastionul separatist prorus Doneţk, preluând controlul asupra a două oraşe situate la sud la Slaviansk - alt bastion al separatiştilor care a căzut cu o zi înainte, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, relatează AFP.
UPDATE 18:32 Forţele ucrainene au preluat controlul asupra a două oraşe, în drum spre Doneţk, anunţă preşedinţia
Trupele ucrainene continuau să avanseze duminică spre bastionul separatist prorus Doneţk, preluând controlul asupra a două oraşe situate la sud la Slaviansk - alt bastion al separatiştilor care a căzut cu o zi înainte, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, relatează AFP.
Drapelul naţional ucrainean a fost arborat la Artemivsk (77.000 de locuitori) şi Drujkivka (60.000 de locuitori), situate pe drumul care leagă Slavianskul de Doneţk, i-au raportat preşedintelui Petro Poroşenko ministrul Apărării Valerii Gheletei şi şeful Statului Major Viktor Mujenko, citaţi într-un comunicat.
Forţele ucrainene au preluat deja, sâmbătă, controlul asupra fiefurilor Slaviansk şi Kramatorsk, care erau încercuite de armată de mai multe săptămâni, primul succes important al Kievului pe teren de la reluarea ofensivei militare.
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat, ulterior, că luptătorii rebeli au părăsit oraşele Drujkivka şi Kostiantinivka.
În oraşele asupra cărora trupele ucrainene au preluat controlul nu s-au purtat, totuşi, lupte cu insurgenţii, deoarece aceştia băteau în retragere către bastioanele de la Doneţk şi Gorlivka.
"Doneţkul îşi pregăteşte apărarea. Toate forţele noastre sunt concentrate exact aici", a anunţat duminică, pe Twitter, unul dintre principalii lideri ai rebelilor, Denis Puşilin.
"Apărarea Doneţkului va fi un punct de cotitură. Vom obţine victoria", a adăugat el.
UPDATE 18:17 Peste 2.000 de separatişti proruşi s-au adunat la Doneţk ameninţă cu lansarea gherilei
Peste două mii de susţinători ai "republicii populare" de la Doneţk, proclamată de separatişti în estul Ucrainei, s-au adunat duminică în centrul oraşului, proclamându-şi intenţia de a apăra localitatea de armata ucraineană care mărşăluieşte către ea, relatează AFP.
"Vom lansa gherila pe tot teritoriul Doneţkului", a declarat fostul "guvernator popular" - cum s-a autoproclamat Pavlo Gubarev, care a urcat pe scenă însoţit de zece persoane înarmate cu puşti de tip Kalaşnikov.
"Vom elibera Kievul, dar pentru moment nu ştim de cât sânge este nevoie şi când o vom face", a spus el.
Manifestanţii reuniţi în Piaţa Lenin aveau asupra lor banderole şi pancarte pe care se puteau mesaje care îndemnau la "Salvarea Doneţkului de armata ucraineană", la "alăturarea lângă strelkovţi" (partizani ai liderului Igor Strelkov care, porivit Kievului, este ofiţer în cadrul serviciilor militare de informaţii ruse) sau la "Oprirea genocidului în Donbas".
De asemenea, ei purtau steagul "republicii populare" de la Doneţk, al "Noii Rusii" şi Partidului Comunist şi scandau "Rusia" şi "Fascismul nu va trece pe aici".
Gubarev a declarat că decizia lui Strelkov şi a oamenilor săi de a părăsi Slavianskul este "corectă şi chiar genială".
"Acum, ei (armata ucraineană) ne vor încercui şi ne vor ataca Doneţkul nostru şi milionul de locuitori", a spus el.
UPDATE 16:30 Forţele de la Kiev îşi continuă marşul către bastionul rebel de la Doneţk
Armata ucraineană îşi continua duminică marşul către Doneţk, unde rebelii proruşi le-au cerut susţinătorilor lor să participe la un miting în Piaţa Lenin, în timp ce la Slaviansk, recucerit sâmbătă, viaţa revenea încet la normal şi se distribuia pâine, relatează AFP.
Recucerirea sâmbătă a oraşelor Slaviansk şi Kramatorsk, două fiefuri ale insurgenţilor, marchează primul succes important obţinut pe teren de către armata ucraineană. Ea îndeamnă Kievul să analizeze o soluţie militară, în detrimentul căii politice promovate de către Moscova şi susţinute de către europeni.
Preşedintele Pero Poroşenko a anunţat că ofensiva militară va continua.
"Ordinul meu rămâne în vigoare. Este necesară încercuirea teroriştilor, continuarea operaţiunii în vederea eliberării regiunilor Doneţk şi Lugansk", a declarat el sâmbătă seara, citind un mesaj la televiziune.
La Slaviansk, situaţia era calmă duminică la prânz, iar distrugerile păreau limitate la câteva case, în apropierea sediilor poliţiei şi Serviciilor speciale SBU, au observat jurnalişti AFP.
În cartiere începuse să se distribuie pâine, adusă cu camionul, şi anume câte două bucăţi de persoană. Persoanele care stăteau la coadă comentau de pe poziţii opuse ultimele evenimente. O pensionară îi taxa pe rebeli drept "terorişti" care "visează în continuare la URSS", în timp ce un bătrân, Vladimir, reproşa armatei că a tras asupra oraşului "cu rachete de tip Grad". "Eu nu am făcut aşa ceva când am ocupat Cehoslovacia, în 1968", a declarat iritat acest fost militar.
"A fost război cu adevărat. De două zile nu mai era nimic de mâncare, apă, electricitate, gaze naturale", declară altă pensionară, Liubov Aleksandrovna.
- "Doneţkul va fi un punct de cotitură"
Potrivit unor declaraţii oficiale, confirmate de către rebeli, forţele de la Kiev, susţinute de către formaţiuni de voluntari, îşi continuau duminică drumul către sud.
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat că rebelii au părăsit oraşele Drujkivka şi Kostiantinivka, situate între Slaviansk şi Doneţk.
La Doneţk, în oraş situaţia era calmă, dar se auzeau tiruri de artilerie în zona aeroportului, pe care şi-l dispută în continuare forţele guvernamentale şi rebelii, au anunţat corespondenţi AFP.
Zeci de vehicule de toate mărcile, pline-ochi cu combatanţi înarmaţi, au trecut sâmbătă după-amiaza printr-un punct de control, venind din nord, de la Slaviansk şi Kramatorsk, alt fief rebel, după ce au fost atacaţi în ultimele zile de forţele loialiste şi după ce Kievul a anunţat sâmbătă seara că a preluat controlul asupra acestor localităţi.
În aceste coloane se aflau şi camioane, care se îndreptau tot către oraş. Cinci blindate de transport de trupe au intrat pe un bulevard din centrul Doneţkului, într-un zgomot asurzitor de şenile, atrăgând privirile celor câţiva trecători, scrie AFP în acest reportaj.
Marea metropolă industrială, capitala bazinului carbonifer (huilă) Donbas, părea aproape pustie sâmbătă. Traficul rutier era redus, iar numeroase magazine erau închise, în pofida faptului că transportul în comun funcţiona normal.
Detonări sporadice se auzeau dinspre zona aeroportului, aflat în continuare sub controlul forţelor loialiste. "Ziua a fost calmă", dă asigurări un combatant, la un post de control. "Mult mai calmă ca noaptea", adaugă el suspinând.
În jurul cartierului general rebel, instalat în fostul sediu al Administraţiei Regionale - unul dintre primele pe care proruşii l-au ocupat la începutul lui aprilie - păzit de câţiva oameni înarmaţi, dar care pare în mare parte părăsit, separatiştii îşi afişează hotărârea.
"Ne vom bate până la ultima picătură de sânge", spune un civil, Stanislav, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care denunţă "exterminarea poporului care a început" odată cu reluarea ofensivei ucrainene.
- Speţnaz şi Berkut
La 200 de kilometri depărtare, proruşi în uniformă, cu panglici portocaliu-negre ale Sfântului Gheorghe, s-au adunat în jurul unui jeep vechi, ale cărui geamuri au fost făcute ţăndări. Dar refuză să spună ce li s-a întâmplat. E "secret militar".
Iar în timp ce puterea de la Kiev jubilează după căderea Slavianskului, separatiştii îşi minimizează înfrângerea. "Un pas înapoi nu înseamnă că ai pierdut", declară Iuri Sevokonenko, liderul unui grup de voluntari alcătuit din foşti membri Speţnaz şi Berkut, temutele forţe speciale ale fostului regim prorus, înlăturat de la putere în februarie. Întrebat ce părere are despre un eventual atac al loialiştilor asupra Doneţkului, el se declară pregătit.
"Ne-am pregătit de mult timp. Dacă ei cred că va fi uşor, se înşală", subliniază Sevokonenko.
Liderii proruşi au îndemnat la organizarea unui miting de susţinere duminică, în Piaţa Lenin. Însă, între timp, "guvernul" separatist pare răspândit în cele patru zări, în pofida faptului că Denis Puşilin, unul dintre principalii lideri, a dat asigurări, într-un mesaj postat pe Twitter, că este vorba doar despre o "repliere tactică" şi că "victoria va fi a noastră".
Andrei Purghin, "vicepremierul republicii populare" de la Doneţk, a refuzat să recunoască în mod clar că "trupele" separatiste şi-au abandonat fiefurile din nord, pentru a se replia la Doneţk. "Oraşele sunt distruse, oamenii fug", s-a limitat el să comenteze, considerând că ar fi "posibilă" o regrupare în metropolă. "Este război, băieţii se bat, se deplasează, se regrupează", a declarat el pentru AFP.
Preconizând un asediu în care locuitorii oraşului vor fi prinşi fără voie, Purghin dezvăluie că un canal care alimentează Doneţkul şi regiunea a fost distrus în lupte şi că oraşul va fi privat de apă "într-o săptămână".