Segolene Royal INTERZICE DECOLTEURILE în ministerul său
Noul ministru francez al Ecologiei, Ségolène Royal, a schimbat regulile în ministerului său, impunând personalului feminin său o ţinută decentă, care interzice în special decolteurile, afirmă o sursă din cadrul instituţiei, citată de Le Point, în ediţia electronică.
Contactată de Le Point.fr, Ségolène Royal afirmă că este un "regulament intern" destinat personalului şi care nu trebuie "să dea loc unor comentarii externe".
Potrivit personalului, "doamna de fier" din regiunea Poitou-Charentes se deplasează pe culoarele ministerului precedată de un uşier care o anunţă, astfel ca personalul să se ridice la trecerea sa. Personalului îi este, de asemenea, interzis să fumeze în curte şi în grădină în prezenţa ministrului.
Când ministru ia prânzul în salon, membrii cabinetului nu trebuie să meargă pe culoarele adiacente pentru a nu provoca zgomot.
În plus, Ségolène Royal a pus în aplicare o dispoziţie supranumită "co-working". Mai exact, niciun birou nu trebuie ocupat de o singură persoană, în afară de al său. Trebuie să existe cel puţin două persoane, pentru a lucra împreună. Regula i se aplică şi lui Jean-Louis Bianco, consilierul său special.
Royal, în vârstă de 59 de ani şi fostă candidată la alegerile prezidenţiale din 2007, a fost numită ministru al Ecologiei, Dezvoltării durabile şi Energiei în noul Guvern al lui Manuel Valls la începutul lui aprilie. Manuel Valls a fost numit la conducerea Guvernului de la Paris după rezultatele dezastruoase ale socialiştilor la alegerile municipale.