Şeful PPE îl laudă pe Klaus Iohannis: Va conduce excelent preşedinţia Consiliului UE
Preşedintele PPE, Joseph Daul, a scris marţi, pe contul său de Twitter, că preşedintele Klaus Iohannis „va conduce excelent” preşedinţia rotativă a Consiliului UE, fără a menţiona însă nimic despre Guvernul României sau despre premierul Viorica Dăncilă care asigură de fapt preşedinţia, scrie Mediafax.
"Astăzi România preia preşedinţia UE. Preşedintele Klaus Iohannis este un luptător neobosit pentru statul de drept şi combaterea corupţiei încă de la începutul mandatului său. Va conduce excelent preşedinţia rotativă a UE.", este mesajul postat de liderul PPE pe pagina sa personală de Twitter.
Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este asigurată de Guvernul şi premierul României.
România a preluat la 1 ianuarie pentru prima dată preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni.