Şeful Comisiei Europene, Jean Claude Jucker, cere anchetarea predecesorului său, Barroso
Anchetă la nivel înalt. Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat o investigaţie fără precedent vizându-l pe predecesorul său, Jose Manuel Barroso, suspectat că a încălcat principiile etice şi normele UE pentru că acceptat un post la Goldman Sachs, relatează AFP, precizând că dosarul ar putea ajunge până la Curtea Europeană de Justiţie, scrie news.ro.
Într-o scrisoare trimisă de Juncker vineri Ombudsmanului european şi publicată duminică, şeful Comisiei a anunţat că îi va cere oficial fostului premier portughez să ofere clarificări privind rolul pe care îl va juca la Goldman Sachs şi cum intenţionează să ajute banca americană de investiţii în privinţa Brexit.
„Pentru că implică un fost preşedinte al Comisiei”, Juncker îi cere lui Barroso “clarificări privind noile sale responsabilităţi şi termenii de referinţă ai contractului, în legătură cu care voi cere sfaturi de la Comisia Etică Ad Hoc”, a subliniat actualul şef al C.E.
O purtătoare de cuvânt a Comisiei a confirmat între timp că Juncker i-a trimis deja cererea lui Barroso, care nu a răspuns deocamdată.
Comisia de Etică, independentă, este formată din trei foşti oficiali UE: un fost judecător olandez de la Curtea Europeană de Justiţie, un fost europarlamentar social-democrat german şi un fost înalt oficial austriac din Comisie.
Aceştia vor revizui cazul, despre care C.E. a anunţat anterior că nu pare să încalce normele de conduită, pentru că Barroso nu mai ocupă nicio funcţie în instituţiile europene de mai mult de18 luni.