MENIU

Şefa fiscului ungar, ţinută în funcţie, în ciuda acuzaţiilor de corupţie de la Washington

Ildiko Vida

Şefa fiscului ungar (NAV) Ildiko Vida va rămâne în post, a declarat ministrul Economiei Mihaly Varga pentru postul public de radio luni dimineaţa, după mitingul prin care mii de persoane au cerut demiterea acesteia pentru că figurează pe o listă de sancţiuni impusă de Washington, scrie Mediafax.

Şefa fiscului ungar, Ildiko Vida, a fost acuzată de către Statele Unite fără nicio probă, a declarat ministrul Economiei Mihaly Varga, care a adăugat că demiterea ei ar fi "cea mai rea opţiune". Ministrul a insistat că interdicţia de călătorie impusă de către Washington este de fapt o acoperire pentru "anumite motive politice" şi a reiterat solicitarea Budapestei ca autorităţile americane să prezinte motivele sancţiunilor.

În cazul în care autorităţile americane vor prezenta probe pentru cazul de corupţie în care Vida ar fi implicată în Ungaria, Guvernul condus de Viktor Orban va demara o investigaţie fără întârziere, a spus ministrul.

Mii de persoane au manifestat duminică în faţa sediului fiscului ungar, la Budapesta, cerând demiterea conducerii NAV, inclusiv a lui Vida.

Gabor Vago, un fost deputat din cadrul formaţiunii ecologiste LMP, a catalogat sancţiunile americane impuse oficialilor unguri de rang înalt drept "cel mai mare scandal din ultimul deceniu" şi a solicitat ca Uniunea Europeană (UE) să lanseze o investigaţie.

Mai mult pe Mediafax.

Mai multe articole despre:
corupţie SUA Ungaria Fisc Ildiko Vida