MENIU

Se pregăteşte o nouă rezoluţie ONU în cazul Iranului

Reprezentanţii statelor membre permanente ale Consiliului de Securitate se reunesc la Washington, pentru a discuta pe tema unei noi rezoluţii rezoluţii menite să înăsprească sancţiunile la adresa Iranului.

Regimul de la Teheran a ignorat sistematic presiunilor venite din partea Occidentului pentru a pune capăt operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului. Potrivit ambasadorului american la ONU, textul unei viitoare rezoluţii ar putea ajunge în faţa Consiliului de Securitate în următoarele săptămâni.

Rusia şi China se opun unor noi măsuri împotriva Iranului, dar SUA mizează pe sprijinul Marii Britanii şi al Franţei. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat, recent, că va propune Uniunii Europene să îngheţe conturile iraniene, în cazul în care China şi Rusia vor respinge proiectul de rezoluţie.
Mai multe articole despre:
Iran ONU uraniu Teheran