MENIU

Se cere renumărarea voturilor în 3 state cheie din SUA. Au fost rezultatele modificate de hackeri?

Universitari şi activişti solicită autorităţilor SUA să revizuiască sau să numere din nou voturile din cadrul alegerilor prezidenţiale în statele-cheie, pentru a verifica dacă rezultatele au fost modificate de hackeri străini, iar membrii campaniei lui Clinton sunt îndemnaţi să se alăture acestora.

Această coaliţie solicită membrilor campaniei candidatei democrate să se alăture luptei lor şi se află în curs de pregătire a unui raport ce urmează a fi distribuit membrilor comitetului congresional şi autorităţilor federale, în cursul săptămânii viitoare, informează The Guardian, citat de Mediafax.

Raportul are în momentul de faţă 18 pagini şi se concentrează asupra revizuirii numărului votului în statele Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin.

Un al doilea grup de analişti, condus de John Bonifaz, fondatorul Institutului Drepturilor Naţionale la Vot, şi profesorul Alex Halderman, directorul centrului pentru securitate computaţională şi societate al Universităţii din Michigan, ia parte la această campanie de solicitare a renumărării voturilor.

Această acţiune are loc în urma surprizei în faţa rezultatelor alegerilor din data de 8 noiembrie, şi după ce serviciile de informaţii americane au vehiculat faptul că hackeri ruşi ar putea fi vinovaţi de intervenţii în sistemele computerelor electorale şi de sustragerea emailurilor oficialilor democraşi, înaintea alegerilor.

Mai multe articole despre:
Hillary Clinton Donald Trump