MENIU

Scrisoarea impresionantă trimisă familiei de românul condamnat la moarte în Malaysia

Scrisoarea impresionantă trimisă familiei de românul condamnat la moarte în Malaysia

Cazul românului condamnat la moarte în Malaysia impresionează tot mai mult pe măsură ce, de la o zi la alta, noi informaţii despre sau dinspre acest tânăr nefericit ies la iveală. Aflaţi în cele ce urmează ce scria Ionuţ Gologan familiei la sfârşitul anului trecut, înainte să afle că i s-a respins apelul împotriva condamnării la moarte.

Cea mai mare nădejde şi-o pune de acolo, de după gratii, în bunica Jeni, femeia care, la cei 80 de ani pe care îi are, a mers zilele trecute la ministrul de externe, Bogdan Aurescu, şi la preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru a le lăsa câte un memoriu în speranţa că-l vor scăpa pe nepotul ei de la moarte. “Bunica mea scumpă, mă doare atât de tare să ştiu că nu poţi să citeşti rândurile scrise de mine, cel mai drag dintre nepoţii tăi. Să ştii că sunt bine şi abia aştept să mă întorc acasă cât mai curând. Te rog din suflet nu te consuma plângând şi suferind, că nu se termină aici, eu sunt puternic şi nu mă las! Ai grijă de sănătate şi te rog să-mi scrii sincer când tata face rele şi nu te ascultă. Eu cred şi am încredere că se va schimba şi o să am cu cine să ridic familia noastră care ştim bine că a decăzut de ani de zile”, îi scria Ionuţ Gologan bunicii care l-a crescut de mic, după ce mama l-a părăsit încă de la doi ani. Tatăl său a dezvăluit, pentru „ring”, că femeia care i-a dat viaţă lui Ionuţ i-ar fi zis: „Nu am ce să fac pentru el decât să-i aprind o lumânare”.

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro
Mai multe articole despre:
moarte condamnat Malaysia român