MENIU

Scotland Yard, victima unui atac cibernetic

Poliţia Metropolitană din Londra (Met), cunoscută şi sub numele de Scotland Yard, a raportat sâmbătă că pagina sa web, contul de Twitter şi cel de email au fost ţinta unui atac cibernetic, informează Press Association şi EFE.

Vineri seara, o serie de mesaje neautorizate, inclusiv unul care solicita eliberarea artistului rap Digga D, au fost trimise de pe contul de Twitter al instituţiei, @metpoliceuk, care are peste un milion de followeri.

Potrivit forţelor de securitate, tweeturile, care au fost deja şterse, conţineau un limbaj ofensator, iar mai multe persoane au fost menţionate, printre care rapperul britanic.

Un responsabil al Scotland Yard, Roy Smith, a confirmat accesarea neautorizată a contului de Twitter şi a făcut apel să fie ignorate orice mesaje până când contul se va afla din nou sub control oficial.

Reluând informaţia, abcnews.go.com scrie nu este clar dacă artistul se află în prezent în închisoare, dar el a fost închis şi eliberat de mai multe ori în ultimii ani.

El a provocat controverse în Regatul Unit după ce grupul său, 1011, a primit anul trecut un ordin de comportament penal (Criminal Behaviour Orders, CBO), prin care este obligat ca toată muzica sa să fie verificată de poliţia metropolitană înainte de a fi lansată, potrivit The Guardian. Ordinul a stârnit o polemică privind cenzura guvernamentală, dar poliţia susţine că muzica drill pe care o cântă acesta incită la violenţă din partea bandelor din Londra.

CBO sunt emise de o instanţă penală împotriva persoanelor condamnate pentru o infracţiune, pentru a le împiedica să se angajeze în comportamente antisociale.

Stilul drill este un curent al muzicii hip-hop foarte popular în rândul tinerilor din Londra, care a luat naştere în 2010 în sudul Chicago, unul dintre oraşele cu cele mai mari rate de infracţionalitate din Statele Unite ale Americii - cu zeci de bande de stradă, la o populaţie de circa 3 milioane de locuitori. Această muzică este definită de un conţinut liric suimbru, violent şi nihilist.