Scoția ar putea decide separarea de Regatul Unit chiar anul viitor
Scoția ar putea organiza un referendum privind independența în toamna anului 2018, cu câteva luni înainte ca Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord să părăsească Uniunea Europeană, a anunțat joi premierul scoțian Nicola Sturgeon, potrivit BBC, citat de Agerpres.
Spectrul unui nou referendum privind independența Scoției complică negocierile pe care premierul britanic Theresa May le va avea cu celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene în legătură cu termenii ieșirii Regatului Unit din blocul comunitar.
Sturgeon a estimat că toamna lui 2018 ar fi un 'calendar rezonabil' pentru organizarea celui de-al doilea referendum privind independența Scoției.
Opinia premierului scoțian este că votul exprimat de britanici la referendumul din iunie 2016, când au decis ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, a schimbat climatul în Scoția, unde situația stă acum cu totul altfel față de anul 2014, când s-a desfășurat primul referendum privind independența Scoției. Cu acel prilej, 55% dintre scoțieni s-au pronunțat pentru rămânerea în interiorul Marii Britanii.
Deocamdată nu a fost luată o decizie privind referendumul. Conform actualelor prevederi constituționale, un al doilea vot referitor la independența Scoției va trebui să fie aprobat de guvernul de la Londra.
Rezultatul referendumului din 23 iunie anul trecut privind oportunitatea ieșirii din UE a pus sub semnul întrebării viitorul Regatului Unit, întrucât Anglia și Țara Galilor s-au pronunțat pentru părăsirea forului european, în timp ce Scoția și Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE.