Scholz consideră victoria lui Macron un semnal puternic în favoarea Europei: „Sunt fericit că vom continua buna noastră cooperare”
Cancelarul german Olaf Scholz a salutat duminică realegerea preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru un al doilea mandat, calificând-o drept un semnal al angajamentului electoratului francez faţă de Europa, transmit dpa şi AFP.
„Felicitări", a scris în limba franceză, pe Twitter, liderul german social-democrat. El a continuat apoi în limba germană cu următorul mesaj: „Felicitări, dragă preşedinte @EmmanuelMacron. Alegătorii tăi au transmis astăzi un angajament puternic în favoarea Europei. Sunt fericit că vom continua buna noastră cooperare!", a scris cancelarul german.