MENIU

Schimbare decisă de Biserica Ortodoxă Ucraineană, opusă celor dictate de Patriarhul Kiril al Rusiei - Crăciunul, sărbătorit ca la catolici din 2023

Biserica Ortodoxă Ucraineană anunță schimbări majore în calendar, diferit de cel al rușilor, ortodocși, menținut de Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Biserica Ortodoxă Ucraineană (OCU) a făcut un anunț important în legătură cu noul calendar.

Astfel se trece la un nou calendar, ce va intra în vigoare chiar din acest an, de la 1 septembrie. 

Biserica Ortodoxă Ucraineană se adaptează celui catolic, iar Crăciunul nu va mai fi sărbătorit pe rit vechi, ca ortodocșii ruși, ci în Ucraina va fi sărbătorit pe 25 decembrie.

Astfel că, din acest an, toți creştinii ucraineni vor sărbători Crăciunul pe 25 decembrie, ca şi catolicii, și nu ca înainte, pe 7 ianuarie, scrie Unian.net.

Au fost mutate datele și pentru alte sărbători bisericești:

Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie (fosta 14 octombrie);
Bobotează - 6 ianuarie (fosta 19 ianuarie);
Ziua Sfântului Nicolae - 6 decembrie (anterior 19 decembrie).

Astfel că vor fi mutate şi sărbătorile de Bobotează, la 6 ianuarie, în loc de 19 ianuarie, şi cea de Sfântul Nicolae, la 6 decembrie, în loc de 19 decembrie.

Data la care se sărbătoreşte Paştele, în schimb, nu se va schimba, scrie presa din Ucraina.

Noul calendar adoptat nu va afecta Paștele.

O decizie oficială cu privire la trecerea finală la noul calendar va fi luată pe 27 iulie la Consiliul Local, cel mai înalt organ al autorității bisericești. Iar Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (OCU), mitropolitul Epifanie, a anunțat că a fost deja rezolvat și că va fi o tranziție de la 1 septembrie.

De asemenea, se mai menționează în anunțul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, parohiile care nu doresc să folosească noul calendar vor putea păstra vechile date.

Mitropolitul Epifanie va face apel la autorități în legătură cu amânarea zilelor sărbătorilor religioase naționale.

În 2022, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (OCU) a permis comunităților care au dorit să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie.