Satul în care femeile trăiesc cu şase ani mai mult decât oamenii din restul lumii
Femeile care locuiesc într-un sat retras din comitatul Surrey, Marea Britanie, trăiesc mult mai mult faţă de persoanele care trăiesc în cele mai bogate zone ale ţării, sugerează un studiu.
Oamenii au căutat secretul longevităţii timp de secole la rând, iar 11 locuitori ai satului Whiteley din Walton care au peste 100 de ani se pare că l-au aflat, notează The Independent.
Satul a fost construit prin intermediul unei moşteniri a fondatorului Whiteleys care a furnizat resurse pentru ridicarea a 250 de case.
Cercetătorii care au analizat zeci de ani de cercetări au descoperit că locuitoarele satului trăiesc între 4 şi 6 ani mai mult decât alte femei din alte zone ale Marii Britanii.
,,Este ironia conform căreia un filantrop edwardian a procedat mult mai înţelept atunci când a încercat să aibă grijă de bătrâni decât statul social. Chiar dacă a durat 100 de ani până am început să înţelegem lecţia”, a precizat profesorul Les Mayhew.