MENIU

Şase militari, ucişi în Ucraina în ultimele 24 de ore

<p>Conflictul din Ucraina</p>

Şase militari au fost ucişi în estul Ucrainei în ultimele 24 de ore, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei, în pofida armistiţiului care ar fi trebuit să existe între forţele guvernamentale şi rebeli, relatează DPA, în pagina electronică.

Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lisenko, a declarat la Kiev că situaţia este deosebit de tensionată în bastionul rebelilor, Doneţk, potrivit Adevărul.ro.

Doi civili au fost, de asemenea, răniţi în atacuri de către forţele guvernamentale, au declarat agenţiile de ştiri locale. Un armistiţiu a fost încheiat în urma negocierilor de la Minsk în februarie între Ucraina şi separatiştii din estul ţării, dar războiul civil a continuat chiar dacă luptele şi-au mai redus din intensitate.

Cu toate acestea, adjunctul şefului misiunii de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) crede că violenţa ia amploare în zonele relativ calme de la intrarea în vigoare a armistiţiului. "Există o escaladare", a declarat Alexander Hug pentru DPA, la sediul general al OSCE din Viena.

"Am remarcat o creştere a numărului de zone fierbinţi", a adăugat el. Nu numai că numărul zonelor în care au loc lupte creşte, dar acestea sunt situate în oraşe, ceea ce înseamnă mai multe victime civile, a continuat Hug.

OSCE a mobilizat aproximativ 370 de observatori militari neînarmaţi în regiunile ucrainene Lugansk şi Doneţk. Peste 6.400 de persoane au fost ucise în acest conflict începând din aprilie 2014, potrivit ONU.

Mai multe articole despre:
Ucraina OSCE conflict Ucraina militari ucişi