Şapte foşti directori ai Deutsche Bank, condamnaţi pentru fraudă
Şapte foşti directori ai Deutsche Bank au fost condamnaţi în Germania pentru solicitarea de rambursări ilegale de TVA, în tranzacţii cu certificate pentru dioxid de carbon, relatează Bloomberg, scrie News.ro.
Unul dintre bancheri a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar alţi şase la închisoare cu suspendare sau amenzi.
Cazul face parte din cea mai amplă investigaţie legată de ilegalităţi cu certificate pentru emisii de dioxid de carbon, de la lansarea sistemului de tranzacţionarte a acestora de către Uniunea Europeană, în 2005, iar poliţia a percheziţionat de două ori sediile Deutsche Bank, în ultimii trei ani.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, a oprit tranzacţiile cu certificate pentru emisii în 2010 şi a returnat 220 de milioane de euro, reprezentând TVA recuperat ilegal.
Procurorii au cerut pedepse de până la patru ani de închisoare.
Juergen Fitschen, care luna trecută a demisionat din funcţia de co-director general al Deutsche Bank, şi un fost membru al board-ului, Stefan Krause, au fost şi ei investigaţi, dar au negat că ar fi comis ilegalităţi.
Şase bărbaţi, care au condus companii care au efectuat tranzacţii cu certificate pentru emisii, cu Deutsche Bank, au fost găsiţi vinovaţi în decembrie 2011, pentru eludarea a 260 de milioane de euro.
Alte şase persoane implicate în escrocherie au fost condamnate în alte procese, pe parcursul mai multor ani.