MENIU

Sancţiunile UE pentru Rusia au intrat în vigoare. Rubla s-a prăbuşit

GazpromNeft, vizată de sancţiuni

Noile sancţiuni europene impuse Moscovei cu scopul de a limita finanţarea economiei ruse au intrat în vigoare vineri dimineaţa, odată cu publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE), relatează AFP, citată de Mediafax.

Ele prevăd, de asemenea, măsuri specifice împotriva unor ruşi şi ucraineni acuzaţi că sunt implicaţi în conflictul din Ucraina.

Noile sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, care vor intra în vigoare de vineri, vizează şase mari companii din domeniul apărării şi energiei, precum şi 24 de personalităţi, între care oligarhi ruşi şi lideri separatişti ucraineni, a anunţat joi Consiliul European.

Potrivit Consiliului European, noile sancţiuni "interzic finanţarea a trei mari companii ruseşti din domeniul apărării şi a altor trei din sectorul energetic".

Această interdicţie ar viza în special companiile petroliere Rosneft şi Transneft, precum şi filiala petrolieră a Gazprom, conform unei surse europene.

Consiliul European a mai precizat că 24 de personalităţi, "între care noii lideri din Donbas, membrii Guvernului din Crimeea, precum şi decidenţi şi oligarhi ruşi", vor fi adăugate vineri pe lista sa cu persoanele şi entităţile vizate de noile sancţiuni.

UPDATE: Rubla, la un nou minim istoric

Pentru a doua zi la rând, moneda rusească a atins, vineri, un nou minim record în raport cu dolarul american, afectată de înăsprirea sancțiunilor europene și americane care vizează în special sectorul petrolier, vital pentru economia Rusiei, aflată în pragul recesiunii, transmite AFP, citată de Agerpres.

La scurt timp de la debutul tranzacțiilor la bursa de la Moscova, dolarul american a urcat până la un nou nivel record de 37,72 de ruble, depășind precedentul record de 37,51 ruble înregistrat joi. Rubla s-a depreciat și în raport cu moneda euro, până la valoarea de 48,74 ruble, dar rămâne sub nivelul înregistrat în primăvară.

De asemenea, principalii indici ai bursei de la Moscova înregistrau scăderi. Indicele Micex era în scădere cu 0,10%, iar indicele RTS era în scădere cu 0,51%.

Mai multe articole despre:
UE Rusia Gazprom sancţiuni Rosneft transneft