Salonul Auto de la Frankfurt începe azi! Care sunt surprizele din 2015
Unul dintre cele mai așteptate evenimente de motor-show și-a deschis porțile azi, 15 septembrie. Salonul Auto de la Frankfurt va găzdui cele mai noi modele ale mărcilor de autoturisme, printre acestea fiind și noile mașini exclusiviste, vedetele acestui eveniment.
Producători de autoturisme precum Bentley, BMW, Audi, Mercedes, Jaguar, Hyundai și alții își vor prezenta bijuteriile pe patru roți în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Organizatorii anunță ca vor fi destule surprize pe tot parcursul evenimentului, una dintre acestea fiind chiar noul Duster de la Dacia și prima cutia automată a producătorului.
Totodată Hyundai intră în sectorul exclusivismului, iar Audi își continuă ascensiunea cu modelul A4.
De asemenea, mașinile high-class vor fi și ele prezente. Ferrari vine cu un model care arată bestial, Ferrari 488 Spider, iar Bentley nu se lasă mai prejos cu noul model Bentayga, care promite a fi cel mai rapid SUV din lume.