S-a aflat adevărul despre moartea lui Maradona: A fost lăsat în voia sorții - Dezvăluiri
Au ieșit la iveală noi amănunte despre decesul fotbalistului Maradona.
Legenda fotbalului mondial, Diego Maradona, a fost abandonat şi lăsat în voia sorţii de echipa lui medicală cu puţin înainte de moarte lui, aplicându-i un tratament inadecvat, defectuos şi imprudent care l-a împins într-o agonie lentă, este concluzia unei expertize medicale dată publicităţii vineri de presa argentiniană, citată de AFP.
Maradona, 60 de ani, a decedat în luna noiembrie din cauza unui atac cardiac, în timp ce se afla în recuperare după o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unui cheag de sânge din creier.
Conform unui document de 70 de pagini, citat de ziarul La Nacion, Comisia de experţi medicali care a anchetat la cererea justiţiei ultimele ore ale starului argentinian a stabilit că Maradona ''a început să moară cu 12 ore înainte de a fi găsit fără viaţă şi că s-a aflat într-o perioadă de agonie prelungită''.
În raport se adaugă faptul că ''semnele riscului de moarte pe care le prezenta au fost ignorate'' şi că îngrijirile acordate de infirmieri au fost deficitare şi neregulate:''Maradona nu a fost monitorizat şi ajutat în mod corespunzător de asistenţii medicali şi de staff-ul terapeutic''.
Deşi raportul nu stabileşte cu certitudine dacă Maradona ar fi trăit dacă ar fi beneficiat de o îngrijire medicală mai bună, el ar fi avut cel puţin o şansă mai mare să supravieţuiască.
Parchetul argentinian a deschis o anchetă pentru a determina eventuale neglijenţe sau imprudenţe în tratamentul prescris lui Maradona, care a decedat pe 25 noiembrie 2020, singur, în casa lui din Tigre, unde şi-a petrecut ultimele două săptămâni din viaţa lui. Şapte persoane din fosta lui echipă medicală, în frunte cu neurochirurgul Leopoldo Luque, sunt investigate pentru omor din imprudenţă.
Din comisia medicală care a elaborat raportul au făcut parte 20 de experţi, inclusiv medici legişti şi alţi specialişti medicali, care au concluzionat că fostul campion mondial ''ar fi avut mai multe şanse de supravieţuire dacă ar fi fost internat într-un centru de îngrijiri adecvat şi polivalent''.
În Argentina, pedepsele pentru abandon prin neglijenţă şi omor prin imprudenţă sunt cuprinse între cinci şi 15 ani închisoare.