Rusia va lua măsuri de retorsiune faţă de consolidarea NATO în România şi în Marea Neagră
Rusia va lua măsuri de retorsiune faţă de consolidarea prezenţei militare NATO în România, în Marea Neagră, în Polonia şi în regiunea baltică, avertizează Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse.
"Efectivele militare NATO sunt suplimentate în ţările baltice, în Polonia, România, la fel ca şi prezenţa militară în Marea Baltică, în Mediterană şi în Marea Neagră", precizează generalul Gherasimov, citat de Reuters.
"NATO a sporit intensitatea, disponibilitatea operaţională şi capacitatea de luptă în apropierea frontierelor Rusiei. În aceste circumstanţe, suntem nevoiţi să luăm măsuri de retorsiune", a subliniat comandantul militar rus.
În replică, Alianţa Nord-Atlantică a precizat că aceste măsuri sunt pur defensive.
"Aceste măsuri au caracter pur defensiv, fiind în conformitate totală cu obligaţiile internaţionale. Principala sarcină a NATO este apărarea aliaţilor şi facem exact acest lucru", a explicat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO.