Rusia testează noile arme în Siria
Ministerul rus al Apărării a publicat, miercuri, o înregistrare video arătând prima utilizare în luptă a rachetelor sale de croazieră Kalibr, concurente ale Tomahawk-urilor americane.
Patru nave de război rusești au tras miercuri 26 de rachete cu înaltă precizie Kalibr-NK, concurente ale Tomahawk-urilor americane, împotriva unor obiective ale grupului terorist Statul Islamic (SI) în Siria, a anunțat ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, președintelui Vladimir Putin, potrivit agenției de presă Sputniknews.com.
'Flotila din Marea Caspică s-a alăturat miercuri aviației rusești care luptă împotriva teroriștilor. Patru nave au tras 26 de rachete de croazieră ambarcate Kalibr care au distrus 11 ținte' la o distanță de 1.500 km, a indicat Șoigu.
Rachetele au lovit în special uzine în care se produceau obuze și explozibile, posturi de comandă, depozite de muniții, de combustibil și de arme, precum și tabere de antrenament ale teroriștilor, relatează AGERPRES.
Misiunea a fost îndeplinită de fregata Daghestan și de corvetele lansatoare de rachete Grad Sviajsk, Uglici și Veliki Ustiug. Fregata Daghestan, prima navă rusească dotată cu rachete Kalibr-NK, a fost și prima care le-a lansat împotriva teroriștilor din SI.
Potrivit unui responsabil al industriei rusești a apărării, 'este prima utilizare a acestor rachete în condiții de luptă reală. Tirurile precedente cu rachete Kalibr au avut loc în cadrul exercițiilor și al tirurilor de antrenament'.
'Rachetele Kalibr seamănă îndeaproape cu rachetele de croazieră ambarcate americane Tomahawk. Dar sistemul rusesc este mai recent, el cuprinde rachete mai variate, inclusiv supersonice, antinavale și altele. Rachetele rusești au, între altele, o rază de acțiune mai mare', a adăugat responsabilul.
Racheta de croazieră cu înaltă precizie Kalibr-NK este destinată navelor de suprafață. Potrivit experților militari, ea are o rază de acțiune de cel puțin 2.600 km pentru ținte terestre și de 350 km pentru ținte navale. Rachetele de tip Kalibr (cod NATO: SS-N-27 Sizzler) au între altele o versiune pentru submarine, Kalibr-PL, cu care este dotat submarinul nuclear K-560 Severodvinsk.
Forțele aeriene rusești efectuează, din 30 septembrie, atacuri asupra obiectivelor SI în Siria la cererea președintelui Bashar al-Assad. Grupul aerian cuprinde 50 de avioane, între care Su-24M, Su-25 și noile Su-34 polivalente.