Rusia: Sistemul antibalistic din România poate genera anularea Tratatului Forţelor Nucleare
Componentele sistemului de apărare antirachetă al SUA din România şi Polonia riscă să ducă la colapsul Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), a declarat, marţi, Vladimir Ermakov, şeful Departamentului pentru probleme de neproliferare şi controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe.
Acesta susține că instalarea în Europa a unor platforme terestre capabile să lanseze rachete de croazieră cu rază medie de acţiune ”Tomahawk” reprezintă o ”încălcare flagrantă a INF”.
”În prezent, astfel de dispozitive de lansare (ale SUA) sunt instalate în România, iar în viitorul apropiat vor fi amplasate şi în Polonia. Dacă nu vom rezolva această problemă, tratatul se poate prăbuşi. Este clar că SUA vor fi cele responsabile de colapsul INF. Suntem gata să discutăm cu Washingtonul despre soarta tratatului în orice moment şi în orice format. Nu există niciun motiv să se afirme că Rusia încalcă tratatul”, a declarat Ermakov, potrivit agerpres.ro.
Japonezii au venit să vadă Scutul antirachetă de la Deveselu – FOTO
Mai multe articole despre:
antirachetă