MENIU

Rusia şi Ucraina sunt de acord să se reîntâlnească în Turcia pentru a negocia un acord care să pună capăt războiului

Rusia şi Ucraina sunt de acord să se reîntâlnească

Rusia şi Ucraina sunt în continuare de acord să se reîntâlnească în Turcia pentru a negocia un acord care să pună capăt războiului între ele, în pofida recentelor atrocităţi comise pe teren, a declarat vineri un înalt responsabil turc, relatează AFP, în timp ce Moscova îşi manifestă nemulţumirea faţă de guvernul turc din cauza vânzării dronelor Bayraktar către Kiev, relatează presa internațională.

„Rusia şi Ucraina sunt de acord pentru a avea tratative în Turcia, dar ele sunt în continuare foarte departe de a ajunge la o înţelegere asupra unui text comun'', a declarat presei acel responsabil, care a cerut să rămână anonim.

Chestiunea statutului Crimeei şi Donbasului rămâne dificil de soluţionat, a confirmat acesta. Responsabilul turc nu a avansat vreo dată posibilă a unei noi runde de tratative ruso-ucrainene cu prezenţă fizică pe care ar putea să o găzduiască ţara sa.

Pe de altă parte, Rusia şi-a manifestat nemulţumirea faţă de Turcia în urma livrării de drone Bayraktar TB2 către Ucraina, dar Ankara răspunde plângerilor Moscovei cu argumentul că aceste drone sunt produse şi livrate de o companie privată. ''Ruşii sunt supăraţi şi din când în când se plâng cu privire la vânzarea de drone. S-au plâns şi se plâng chiar acum. Dar noi le-am dat deja răspunsul, acela că este vorba despre companii private şi că aceste achiziţii s-au efectuat de asemenea înainte de război'', a spus responsabilul turc, potrivit Reuters.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat joi Ucraina că a revenit asupra unor propuneri făcute în timpul rundei de negocieri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute la Istanbul, ceea ce potrivit Moscovei ar fi un indiciu că preşedintele Volodimir Zelenski este ''controlat'' de Washington şi de aliaţii săi.

Mai multe articole despre:
negocieri ucraina rusia putin zelenski razboi