MENIU

Rusia şi Estonia fac schimb de spioni pe un pod de la frontieră

Rusia şi Estonia au făcut sâmbătă un schimb de doi spioni condamnaţi, pe un pod care desparte cele două ţări, relatează BBC News online.

Eston Kohver, un membru al serviciilor estone de securitate, a fost condamnat, luna trecută, la 15 ani de închisoare într-o închisoare rusească, potrivit Mediafax.

El a fost eliberat în schimbul lui Aleksei Dressen, încarcerat în Estonia în 2012 pentru spionaj în favoarea Moscovei.

Cazul lui Kohver a provocat un scandal diplomatic, Estonia şi Uniunea Europeană (UE) insistând că acesta a fost răpit de pe teritoriul eston, o acuzaţie pe care Rusia a respins-o.

Dressen, un ofiţer din cadrul poliţiei securităţii estone, a fost găsit vinovat de faptul că a transmis date secrete Rusiei timp de patru ani după ce Estonia şi-a proclamat independenţa în 1991.

El a fost arestat în 2012, împreună cu soţia, Victoria Dressen, condamnată cu suspendare.

Potrivit Serviciului Federal rus de Securitate (FSB), schimbul a avut loc pe un pod de peste râul Piusa, care desparte regiunea rusă Pskov (vest) de comitatul eston Polva (sud-est).

Schimbul a fost efectuat în urma unor "lungi negocieri", a declarat şeful Serviciului eston pentru Securitate Internă Arnold Sinisalu, într-o conferinţă de presă televizată, la care a participat şi Kohver.

Agentul eston şi-a exprimat mulţumirea că a venit înapoi acasă şi a mulţumit "tuturor autorităţilor care (l-)au ajutat să revin în Estonia".

Schimbul a avut loc în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să se adreseze luni, la New York, Adunării Generale a ONU, potrivit postului Radio Free Europe-Radio Liberty, care precizează că în timpul operaţiunii punctele de frontieră au fost închise.