Rusia ridică parțial embargoul impus vinurilor moldovenești în timpul vizitei lui Dodon la Moscova
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a continuat miercuri vizita de lucru începută cu o zi în urmă la Moscova, printr-o întâlnire cu șeful Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, în timp ce Rospotrebnadzor (Agenția rusă pentru protecția consumatorilor) a autorizat reluarea importului a 20 de tipuri de vinuri de la combinatul vinicol Cricova, relatează agențiile de presă TASS, RIA Novosti și portalul Moldova.org.
"Pentru noi ca deputați este importantă întărirea legăturilor interparlamentare, dezvoltarea raporturilor prin grupuri de prietenie. Ne dorim dezvoltarea cooperării pe dimensiunea parlamentară", a pledat președintele Dumei ruse la întâlnirea cu Igor Dodon, care se află la Moscova în a treia vizită de la învestirea în funcție la sfârșitul lunii decembrie, la invitația șefului statului rus Vladimir Putin.
Cu acest prilej, Volodin — un apropiat al lui Putin — a subliniat importanța participării președintelui moldovean, alături de conducerea Rusiei, la parada militară organizată de 9 mai, Ziua Victoriei asupra fascismului, în Piața Roșie din Moscova. "O astfel de vizită din partea dvs. (aceasta este prima participare în 15 ani a unui șef de stat moldovean la festivitățile cu ocazia Zilei Victoriei) spune multe", a remarcat președintele Dumei.
De altfel, președintele Republicii Moldova a fost singurul șef de stat străin prezent la parada de Ziua Victoriei în Piața Roșie, remarcă miercuri presa de la Chișinău.
Președintele Igor Dodon, care a fost invitat de Vladimir Putin la parada militară din Piața Roșie, a participat și la recepția oficială prilejuită de împlinirea a 72 de ani de la victoria URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial, care a avut loc în sala Sf. Gheorghi din Kremlin, potrivit portalului Moldova.org. Dodon a venit la acest eveniment împreună cu soția sa Galina și cu unul din cei trei fii ai săi. El a postat mai multe fotografii pe pagina sa de Facebook în care cuplul prezidențial apare alături de Vladimir Putin.
În același timp, Rospotrebnadzor a anunțat miercuri că a permis livrarea în Rusia a 20 tipuri de vin de la Combinatul de vinuri din Cricova, se arată într-un comunicat al instituției ruse, conform aceluiași portal.
Anterior, experții Rospotrebnadzor au efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova în cadrul căreia au inspectat 13 întreprinderi vinicole moldovene. Șefa Rospotrebnadzor, Anna Popova, declarase atunci că producția majorității întreprinderilor vinicole, din cele 13 verificate, corespunde normelor pieței ruse.
Pe 11 septembrie 2013, Rospotrebnadzor a sistat importul de vinuri din Republica Moldova pe motiv că "în mai multe loturi de producție a fost depistat un conținut sporit de dibutilftalat și dietilhexilflatat". Potrivit Chișinăului, Republica Moldova a fost sancționată de Moscova pentru semnarea Acordului de Asociere la UE.
Pe perioada embargoului impus la vinurile moldovene, livrările de băuturi alcoolice au fost permise doar pentru câteva întreprinderi din Găgăuzia și Transnistria, amintește Moldova.org.