Rusia, mesaj de Crăciun sinistru pentru Europa - imaginile rulate de televiziunea de stat - VIDEO
Televiziunea de stat ”Russia Today” rulează un mesaj de Crăciun sinistru din partea Kremlinului pentru Europa.
Videoclipul menționează de la început că acțiunea se petrece în Europa și arată cum o copilă primește cadou de la părinții ei un hamster de Crăciun, în 2021, într-o atmosferă festivă.
Mai apoi, arată Crăciunul din 2022, când familia nu mai are electricitate și stă la lumânare, toți fiind îmbrăcați foarte gros, deși sunt în interiorul casei, scrie ziare.com. Ultimul este Crăciunul din 2023, când aceeași familie, în pragul sărăciei, fără curent și căldură, se așează la masă și este nevoită să mănânce o supă făcută din hamsterul primit cu doi ani în urmă, în lipsă de altceva.
”Crăciun anti-Rusia fericit!”, este mesajul de la finalul materialului.