Rusia interzice companiilor ucrainene să survoleze spațiul său aerian. AMENINŢĂ UE și SUA
Rusia a decis joi interzicerea survolării spațiului său aerian de către companiile ucrainene și a amenințat cu măsuri similare operatorii din UE și SUA, informează Interfax.
''Guvernul a decis interzicerea curselor de tranzit ale companiilor ucrainene care operează zboruri prin spațiul aerian al Rusiei către o serie de țări, precum Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Turcia", a precizat șeful guvernului de la Moscova.
El a adăugat că măsuri similare pot fi luate față de companiile aeriene din UE și SUA.
Măsurile anunțate de Dmitri Medvedev survin ca urmare a sancțiunilor decise recent de UE și SUA și care vizează sectorul economic, cel bancar și al apărării, fiind vorba de cele mai puternice măsuri luate de la sfârșitul 'războiului rece'.