Rusia încearcă să-și apropie și Iranul, după China. Kremlinul vrea să ocolească embargoul impus de SUA Teheranului
După ce a efectuat ă vizită în China, unde a condamnat hegemonia Occidentului, ministrul rus de Externe a ajuns în Iran, de unde a criticat, încă o dată, sancțiunile economice impuse de Statele Unite și aliații, Iranului.
„În relaţiile cu Iranul, Rusia va construi măsuri practice care vor face posibilă evitarea sancţiunilor occidentale”, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
La începutul discuțiilor aflate în curs de desfășurare în China cu omologul său iranian Hossein Abdollahian, Lavrov a atras atenția asupra „încercărilor colegilor occidentali de a submina principiul egalității suverane a statelor, principiul neamestecului în treburile interne”.
„Unul dintre instrumentele unei astfel de politici inacceptabile este, după cum ați spus, sancțiunile unilaterale. Și în relațiile noastre cu Iranul, ca partener, vom căuta să condamnăm acest fenomen inacceptabil în discuțiile internaționale și, de asemenea, vom construi măsuri practice care să permită noi să ocolim aceste acțiuni ilegale”, a spus Lavrov.