Rusia și SUA, acord pentru evitarea incidentelor aeriene pe cerul Siriei
Washingtonul și Moscova vor continua bombardarea țintelor din Siria în mod separat, dar în același timp coordonat, pentru a evita o eventuală ciocnire între aeronavele care se înmulțesc în spațiul aerian al țării devastate de război.
Rusia și SUA au semnat marți un acord care are rolul de a evita producerea unor incidente aeriene în Siria, unde ambele țări efectuează misiuni militare. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a precizat că acordul, care va rămâne secret, stabilește modalitățile de comunicare dintre cele două țări dar nu prevede și schimbul de informații între părți cu privire la ținte.
Moscova a demarat pe 30 septembrie o campanie de raiduri aeriene în Siria, în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad și împotriva tuturor forțelor opozante.
Țintele Rusiei nu sunt întotdeauna aceleași cu cele ale coaliției conduse de SUA, care se afla deja în plină campanie de atacuri aeriene împotriva Statului Islamic.
Aglomerația de aeronave din spațiul aerian sirian a generat deja tensiuni. Săptămâna trecută, SUA au precizat că atât avioanele americane cât și cele rusești au intrat în același spațiu de luptă, fiind la doar câțiva kiometri unele de celelalte.