Rusia, despre victoria lui Iohannis: Sperăm că se va ajunge la o schimbare majoră
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukasevici, a afirmat, joi, în contextul alegerii noului președinte al României, Klaus Iohannis, că Rusia își exprimă speranța că cele două state vor înregistra o ''schimbare majoră'' în relațiile lor, după pauza cauzată de ''criticile Bucureștiului față de politica Moscovei'', informează agenția de presă rusă TASS, preluată de Agerpres.
''Sperăm că se va ajunge la o schimbare majoră și se va depăși pauza, provocată de atitudinea pe care au avut-o autoritățile române, criticând poziția Rusiei, nu numai în contextul crizei ucrainene, dar și al altor probleme internaționale'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukasevici, informează HotNews.
Diplomatul rus a subliniat că noul președinte al României, Klaus Iohannis, a obținut peste 54% din voturi, ceea ce, a adăugat Lukasevici, demonstrează că acesta se bucură de un sprijin destul de mare, din partea electoratului.
''Respectăm această alegere și sperăm foarte mult ca noul președinte și noua componentă, a Guvernului, vor promova o politică menită să asigure dezvoltarea, în continuare, a cooperării noastre bilaterale, într-o serie de domenii'', a mai declarat Aleksandr Lukasevici.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a adăugat că Rusia ''este întotdeauna deschisă pentru discuții sincere și pentru colaborare, cu țările vecine, dacă aceasta este construită pe principii de respect reciproc și neamestec, în afacerile interne''.