MENIU

Rusia continuă să adauge forţe militare de-a lungul graniţei sale cu Ucraina - ANUNȚUL Pentagonului

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului - John Kirby

Pentagonul a anunţat, luni, că Rusia continuă să adauge forţe militare de-a lungul graniţei sale cu Ucraina.

„Chiar şi în cursul weekendului l-am văzut pe domnul Putin sporind capacitatea sa de forţă de-a lungul acelei graniţe cu Ucraina şi în Belarus", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

El a spus că, în prezent, niciuna din forţele ruse nu pare să ţintească direct flancul estic al NATO.

Sunt peste 100.000 şi numărul lor continuă să crească, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

El a adăugat că, în acest moment, nu există trupe americane suplimentare care să fi primit ordin de pregătire în vederea desfăşurării, notează AGERPRES.

Mai multe articole despre:
pentagon rusia ucraina invazie