MENIU

Rusia amenință Republica Moldova: Ar trebui să manifeste prudență, alunecă în ISTERIA anti-rusă

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin

Kremlinul „sfătuiește” autoritățile din Republica Moldova să „manifeste prudență” în ceea ce privește „forțele de menținere a păcii ruse” din Transnistria și să nu alunece și mai mult pe panta "isteriei anti-ruse". Adjunctul lui Putin chiar le-a recomandat oficialilor moldoveni să fie "foarte, foarte atenți la astfel de declarații".

Solicitat de către jurnaliști să comenteze declarațiile noului premier moldovean Dorin Recean despre necesitatea demilitarizării Transnistriei și retragerea soldaților ruși detașați în regiune, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că "Rusia a fost și este foarte responsabilă în ceea ce privește afacerile transnistrene, continuă să-și îndeplinească funcția respectivă”, potrivit Interfax.

 

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a lansat și un mesaj care poate fi interpretat drept o amenințare voaltă, legată de faptul că Moldova ar impinge „la extrem isterie anti-rusă”

 

"Relațiile noastre cu Moldova sunt deja foarte tensionate. Conducerea moldovenească se concentrează pe tot ceea ce este anti-rus, alunecând în isteria anti-rusă. O astfel de lipsă de constructivism cu greu poate ajuta Moldova însăși și relațiile noastre bilaterale", a spus Dmitri Peskov.