MENIU

Rusia, amenințare fără precedent la adresa României: Vom lua contramăsuri adecvate

Proiectul NATO de a crea o flota a Marii Negre submineaza securitatea si stabilitatea si obliga Rusia sa adopte masuri de retorsiune, a declarat purtatoarea de cuvant a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citata de agentia oficiala de presa Tass, potrivit Hotnews.

"Oficialii de rang inalt ai NATO nu au comentat inca in ceea ce priveste acest proiect indoielnic", a precizat Maria Zaharova. "Potrivit unor informatii din presa, Romania isi promoveaza propria sa agenda la urmatorul summit al Aliantei, care are loc la Varsovia, in iulie".

Zaharova a sustinut ca "este evident ca discutiile pe marginea acestui subiect, pe langa eventuali pasi practici, daca vor fi facuti, nu vor contribui la prezervarea Marii Negre ca o regiune a pacii si a bunei vecinatati, lucruri pe care Bucurestiul le sustine vehement la nivel verbal".

"Alaturi de amplasarea elementelor sistemelor de aparare antiracheta la Deveselu si a altor infrastructuri ale SUA si NATO in Romania si in alte tari, aceste lucruri indica o dorinta de a intensifica activitatea militarea in regiune, in imediata aparare a granitelor Rusiei", a adaugat oficialul rus.

"Aceasta submineaza puternic securitatea si stabilitatea in aceasta parte a continentului fortand Rusia sa adopte contramasuri adecvate pentru a-si asigura propria securitate", a adaugat Zaharova.

"Ideea a fost propusa initial de Bucuresti", a continuat purtatoarea de cuvant. "Promoveaza aceasta initiativa. Prezentandu-se ca un 'avanpost' menit sa tina Rusia deoparte pe 'flancul estic' al Aliantei Nord-Atlantice, Romania a contribuit in toate felurile posibile la stimularea prezentei militare a SUA si a NATO in regiunea Marii Negre, prin promovarea propriilor initiative. Din acestea face partea ideea de a crea o forta permanenta a NATO in Marea Neagra. Potrivit reprezentantilor Romaniei, aceasta ar fi o 'componenta complementara naturala' la fortele NATO terestre prezente in regiune".

"Potrivit propunerii Bucurestiului, nave dintr-o serie de state membre ale Aliantei din regiune (Bulgaria, Romania, Turcia) ar trebui sa formeze baza acestei 'flote'. Pe langa ele, grupul ar trebui intarit cu nave din alte tari membre ale NATO, SUA, Germania, Italia si Franta, pe baza de rotatie. Autorii ideii au invitat Ucraina si Georgia, 'parteneri' ai Aliantei in Marea Neagra, sa se alature viitoare grupari. Dupa cum stim, presedintele ucrainean Petro Poroshenko a declarat in cursul recentei vizite in Bucuresti ca este pregatit sa se alature acestui proiect.

Romania a propus in cadrul prioritatilor strategice ale Ministerului roman al Apararii, publicate la inceputul anului, crearea unei forte navale a NATO in Marea Neagra.

Potrivit sursei citate, ca termen de finalizare este prevazuta luna octombrie a acestui an.

Initiativa vine in contextul intaririi sensibile a prezentei rusesti in Marea Neagra, dupa anexarea ilegala a peninsulei Crimeea.

Mai multe articole despre:
Rusia România SUA NATO Marea Neagră flotă