MENIU

Rusia amenință Ucraina cu restricționarea alimentării cu electricitate

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a declarat, astăzi, că Rusia ar putea să demareze restricționarea alimentării cu electricitate a Ucrainei, dacă tăierile de curent din Crimeea vor continua, potrivit cotidianului Vedomosti, citat de RIA Novosti.

"Anumite părți din Ucraina se confruntă, de asemenea, cu o penurie de electricitate și primesc energie electrică din Rusia. Iar cel care a luat deciziile deloc înțelepte de a restricționa alimentarea cu electricitate a Crimeii ar trebui să știe că sunt posibile măsuri simetrice", a declarat Medvedev, potrivit Agerpres.

Totodată, agențiile ruse de presă au relatat că, la 31 august, în mai multe orașe din Crimeea s-au produs întreruperi de câteva ore, ale alimentării cu electricitate, autoritățile locale acuzând Kievul de ”sabotaj.” Potrivit autorităților din Crimeea, Ucraina reduce alimentarea cu electricitate în fiecare seară, mai scrie RIA Novosti.

Crimeea este puternic dependentă de alimentarea cu electricitate din Ucraina, Kievul asigurând 70-80% din consumul de electricitate din peninsulă.

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina Crimeea electricitate Dmitri Medvedev