Rusia adoptă noi sancţiuni economice împotriva Turciei. Măsurile îl vor înfuria pe Erdogan
Rusia a adoptat noi măsuri economice împotriva Turciei. Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret prin care companiile turceşti care activează în domeniul serviciilor, al turismului, industrie hoteliere dar şi cea a lemnului nu vor mai avea dreptul de a activa pe teritoriul Rusiei începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Decizia vine după ce relaţiile politice şi economice dintre cele două ţări s-au deteriorat în contextul în care armata turcă a doborât în luna noiembrie un avion de bombardament rus la graniţa cu Siria. Imediat după incident preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia va impune o serie de măsuri economice Turciei. Deja mai multe proiecte de investiţii comune au fost suspendate în timp ce produsele alimentare turceşti au fost interzise spre a fi comercializate în Rusia.