Rusia: Acordul UE cu Ucraina şi R.Moldova va avea "consecinţe grave"
Acordul de asociere economică semnat vineri de Ucraina, Republica Moldova şi Uniunea Europeană va avea "consecinţe grave", a avertizat un diplomat rus de rang înalt citat de agenţia Interfax, relatează AFP.
"Încheierea unui acord atât de serios ţine, desigur, de suveranitatea fiecărui stat", a declarat Grigori Karasin, un adjunct al ministrului rus de Externe.
Dar "consecinţele acordului (semnat) de Ucraina şi (Republica) Moldova vor fi fără nicio îndoială grave", a subliniat el.
Kremlinul a repetat, la rândul său, că Rusia va adopta măsuri pentru a-şi apăra economia, "imediat ce vor apărea" semnele unor consecinţe negative.
"Vom întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra economia", a dat asigurări Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al preşedinţei, citat de agenţiile ruseşti de presă.
Acordul comercial semnat vineri la Bruxelles vizează în principal ridicarea barierelor vamale dintre ţările semnatare şi UE. Moscova se teme de o pătrundere pe teritoriul său a produselor UE, via Ucraina, în detrimentul producţiei naţionale.
Rusia a ameninţat încă de miercuri că va adopta "măsuri de protecţie", în cazul în care se va adeveri că acordurile de asociere dintre UE Republica Moldova, Ucraina şi Georgia îi vor afecta economia.
Negocieri tripartite între Rusia, Ucraina şi UE asupra condiţiilor de aplicare a acordurilor urmează să aibă loc pe 11 iulie, a anunţat joi Ministerul rus de Externe.
Degradarea relaţiilor dintre Ucraina şi Rusia în ultimii ani a fost antrenată de o scădere considerabilă a schimburilor comerciale între cele două ţări care a agravat dificultăţile cu care se confruntă economia ucraineană, aflată aproape permanent în recesiune de peste doi ani.
Rusia şi UE reprezintă fiecare câte un sfert din schimburile comerciale ale Ucrainei. Moscova este un partener comercial foarte important - în special în industria grea (metalurgie, chimie, aeronautică şi apărare) - al estului rusofon al Ucrainei, o regiune devastată în prezent de o insurecţie prorusă sângeroasă.