MENIU

Rusia a trimis militari și echipament în Venezuela, ajutor crucial de la Putin pentru Maduro

Două avioane rusești au aterizat în Venezuela, transportând cel puțin 100 de militari și echipamente, o mână de ajutor de la Vladimir Putin pentru regimul de la Caracas.

Cele două avioane militare au aterizat pe principalul aeroport din Caracas, pentru a concretiza ”legăturile militare” dintre Rusia și Venezuela, a precizat portalul Sputnik.

Un jurnalist venezuelean a precizat că a numărat cel puțin 100 de militari și zeci de tone de echipament.

Acum trei luni, Rusia și Venezuela au derulat exerciții militare comune. Moscova este de altfel un aliat puternic al regimului lui Nicolas Maduro, sprijinind financiar Caracasul și criticând poziția SUA și a Occidentului.

Ajutorul dat de Vladimir Putin lui Maduro se poate dovedi crucial, în condițiile în care situația din Venezuela se deteriorează. 

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, l-a acuzat sâmbătă pe opozantul Juan Guaido că pregăteşte un complot pentru a-l asasina şi l-a ameninţat cu închisoarea, informează AFP, citată de Agerpres.

"Am dejucat un plan al marionetei diabolice, pe care el îl conducea personal, de a mă ucide", a afirmat Maduro în faţa mai multor mii de susţinători ai săi reuniţi la Caracas. "Nu ne este frică să-i trimitem pe aceşti delincvenţi în închisoare", a adăugat Maduro, calificând drept "grupare teroristă" partidul Voluntad Popular al lui Guaido.

Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei la 23 ianuarie şi a fost recunoscut ca atare de circa 50 de ţări, printre care SUA. Două luni mai târziu, Venezuela se confruntă în continuare cu cea mai gravă criză din istoria sa, cu o economie încetinită, o monedă prăbuşită şi penurii de tot felul.

 

 

Mai multe articole despre:
Rusia Venezuela Vladimir Putin