MENIU

Rusia a recuperat mici fragmente ale dronei americane prăbuşite în Marea Neagră - Anunțul SUA

Rusia a recuperat mici fragmente ale dronei americane prăbuşite în Marea Neagră, anunță presa americană. 

Echipaje ale Forţelor Navale ruse au recuperat mici fragmente ale dronei militare americane care s-a prăbuşit în Marea Neagră, afirmă un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului, potrivit CNN.

Echipele de intervenţie ruse ar fi colectat mici fragmente ale fuselajului exterior.

Drona a aterizat în apă foarte adâncă , a declarat general Mark Milley, într-o conferință de presă.

„Aceasta este proprietatea SUA și o vom lăsa așa în acest moment, dar probabil că s-a rupt. Probabil că nu sunt multe de recuperat, sincer,” a mai spus Milley.

Rusia a ajuns la locul unde drona de supraveghere americană a căzut în Marea Neagră, la aproximativ 70-80 de mile sud-vest de Crimeea.

Administraţia de la Washington a minimizat importanţa datelor sensibile pe care ar putea să le obţină Rusia dacă va recupera drona de tip MQ-9, comentează CNN.

 "Am făcut imposibilă colectarea datelor valoroase din resturile dronei sau din fragmentele rămase la suprafaţa apei", a declarat miercuri John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

După coliziunea dintre drona americană și avioanele de luptă rusești din dimineața de marți, 14 martie, operatorii au luat măsuri pentru a șterge software-ul dronei înainte de a cădea în Marea Neagră, potrivit oficialilor americani.

„Orice a mai rămas... care plutește reprezintă probabil suprafețe de control al zborului. Probabil nimic de valoare  reală pentru ei”, a mai spus Kirby.

Joi au fost difuzate primele imagini cu coliziunea dintre dronă și avioanele rusești, deasupra Mării Negre. Acestea au fost publicate de Centrul European de Comandă al Armatei SUA. În imagini se observă cum a fost lovită drona MQ-9 Reaper de avionul rusesc.

Statele Unite au anunţat că drona a căzut la 140-150 de kilometri sud-vest de coastele Crimeei, anexată ilegal de Rusia.  Forţele Navale ruse ar fi localizat drona americană cu un robot submarin la circa 60 de kilometri sud de Sevastopol. În zonă a fost creat un perimetru naval de securitate, iar echipaje navale ale Rusiei vor încerca să recupereze drona.

Ministerul rus al Apărării urmează să decidă dacă poate recupera sau nu drona militară americană căzută în Marea Neagră, a anunţat joi Moscova.

Washingtonul şi Moscova îşi atribuie reciproc responsabilitatea pentru incidentul aerian produs marţi deasupra Mării Negre, soldat cu prăbuşirea unei drone militare de tip MQ-9 a Statelor Unite.