MENIU

Rudele victimelor tragediei Germanwings ar trebui să ceară despăgubiri de la statul german

Persoanele care și-au pierdut rudele și pe cei dragi în urma prăbușirii avionului Germanwings în luna martie în Franța ar trebui să ceară guvernului german să le despăgubească, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei-mamă a operatorului aerian, Lufthansa, transmite DPA.

Procurorii francezi și germani au stabilit că Andreas Lubitz, copilotul aeronavei Germanwings, a prăbușit intenționat avionul în Alpii francezi la 24 martie, omorând 150 de persoane, cel mai probabil din cauza problemelor legate de depresie și îngrijorările privind starea sa de sănătate.

Procurorii nu au sugerat până acum că vreuna din companiile aeriene ar putea fi trimisă în fața justiției pentru accident.

Totuși, Lufthansa a oferit deja un ajutor de 50.000 de euro pentru fiecare victimă membrilor familiilor acestora. Cu toate acestea, mai multe grupuri iau în considerare intentarea de procese împotriva companiei aeriene.

Însă un oficial al companiei a declarat luni că, în conformitate cu legislația din Germania, victimele actelor de violență trebuie să ceară statului despăgubiri. Legislația, conform Lufthansa, se aplică și actelor de violență care se produc la bordul aeronavelor deținute de companii germane.

Mai multe articole despre:
despăgubiri victime Lufthansa germanwings